Vasile Blaga a fost întrebat, într-o conferință de presă, la Sibiu, ce părere are despre performanțele miniștrilor Guvernului Dacian Cioloș și dacă se impune o remaniere, Blaga răspunzând că unii miniștri „ar trebui să învețe să mai și tacă”, referindu-se, printre alții, la ministrul Agriculturii, care „a reușit să scoată trei năzbătii pe gură în două săptămâni”.
„Atunci când am decis să sprijinim guvernul Cioloș, în discuțiile pe care le-am avut cu premierul desemnat la acea dată, atât doamna Gorghiu, cât și eu i-am spus că îi dorim succes și dorim de la domnia sa să depolitizeze administrația. Noi nu avem miniștri în guvern sau care să fi fost membri ai partidului nostru. Nu avem nici secretari de stat, nici șefi de agenții și asta ne deosebește de domnul Dragnea și de PSD, care în fiecare zi cântă că ei ar fi în opoziție, dar toate structurile în afară de Guvern le aparțin și sus, și în teritoriu. Din acest punct de vedere, lăsăm la aprecierea domniei sale dacă toți colegii domniei sale de Guvern își fac sau nu datoria. Pe de altă parte, suntem interesați de performanțele acestui Guvern, chiar dacă nu avem oameni în Guvern, până al urmă principalul partid care va deconta va fi Partidul național Liberal și de aceea i-am spus domniei sale că unii miniștri ar trebui să fie mult mai atenți la modul în care își promovează acțiunile în demnitățile pe care le au, iar alții poate că de multe ori ar trebui să învețe să mai și tacă, pentru că am văzut ministru și am dat exemplu, cel de la Agricultură, care a reușit să scoată trei năzbătii pe gură în două săptămâni. I-am și spus că dacă ar fi fost vorba de un ministru politic, partidul nu l-ar mai fi lăsat a doua zi”, a declarat Vasile Blaga, vineri, în conferință de presă, la Sibiu.
Blaga a mai spus că premierul trebuie să decidă asupra remanierii, iar cei cărora decizia nu le convine pot să își scrie demisia.
„Doar premierul decide, de aceea este premier. În Guvern nu se votează, toate deciziile se iau prin consens, dacă nu îți convine decizia ultimă a premierului ai un format A 4, scrie pe el demisie. Mai departe, premierul este cel care apreciază activitatea miniștrilor”, a mai spus Vasile Blaga.
La rândul său, deputatul Alina Gorghiu, copreședinte PNL, a declarat că „toate stângăciile Guvernului Cioloș” vor fi decontate de PNL.
„Suntem singurul partener loial al Guvernului la nivel parlamentar. Să nu uitați că există un triunghi care este obligat să funcționeze în parametri optimi, și triunghiul acesta este format din președintele Klaus Iohannis, care a propus un guvern tehnocrat sub prim-ministrul Cioloș, din Partidul Național Liberal și acest Guvern. Răspunderea aparține evident Guvernului, dar în același timp ne aparține și nouă, care decontăm toate stângăciile pe care acest Guvern le are și le va mai avea. Am însă speranța că primul ministru Cioloș a înțeles cât de fragilă este misiunea domniei sale în condițiile în care se va baza în continuare pe un PSD populist, care a colonizat de-a lungul vremii toată administrația centrală și locală și toate deconcentratele din România”, a declarat, la Sibiu, co-președintele Gorghiu, care a spus că nu PNL face agenda remanierii.
Gorghiu a mai spus că atitudinea PDS este una de șantaj la Guvern și pot duce la eșecul stabilității economice în România.
„Acest șantaj practicat de PSD, dublat de toate actele populiste din Parlament care nu fac decât să ducă la un eșec al stabilității economice în România sub mandatul lui Cioloș ar trebui să fie semne de întrebare foarte foarte serioase pentru primul ministru. Noi, din Partidul Național Liberal, îl asigurăm de toată buna credință și de construcție în acest an, care înseamnă o perioadă de tranziție grea spre un Guvern politic, așezat, cu o majoritate stabilă în Parlamentul României”, a mai spus Alina Gorghiu.